Ce ai pune in jumatatea plina a paharului vietii? Dar in jumatatea goala?
Dragilor,
Daca v-ati saturat sa va uitati la stiri triste si sa vedeti in jurul vostru doar ceea ce e mai putin bun… va invit sa impartasiti cu prieteni si cunostintele voastre si povesti faine din care sa ne distram si sa le descoperim si micul talc care sa ne fie de folos in viata de zi cu zi!
Mai jos veti gasi un prim astfel de e-mail! …si feel free sa ii raspundeti Elenei pe acest blog sau direct pe e-mailul ei!
Live a fun life!
Enjoy!
“Draga Adrian,
Dragi prieteni,
Una dintre miile )):: de povesti frumoase din viata mea este aceasta:
Excursie in Egipt pe final de Decembrie - eu cu o prietena amandoua neavand habar de inot, si eu evident convinsa ca pot face o multime de nazbatii pe acolo (de gen safari, mers pe camila, plaja in decembrie etc) mai putin una singura: diving. Eram 1000% convinsa ca trebuie sa fii inotator profesionist ca sa te scufunzi, motiv pentru care, cand a venit vorba de diving in grupul nostru, eu cu prietena mea ne-am privit cu talc si ne-am zis in soapta ca pentru noi “diving = pass”, ca plaja o sa ne manance in ziua aia. Dar cineva din grup zice: voi de ce nu mergeti cu noi? Pai nu stim nici una sa inotam. Pai nici nu trebuie, a venit raspunsul, o sa avem un instructor, si el va fi “colacul” vostru, va va arata tot ce trebuie sa faceti sau sa nu faceti. Hmmm, in gandul meu, cum naiba se poate una ca asta, dar zic, fie. Mai, dar pot sa ma tin de franghia aia pe care se coboara? intreb eu. Normal ca poti, daca nu vrei nu-i dai drumul. Ok. Ajungem a doua zi pe un mini-vas, cu tot cu instructor si cu franghie, ne invata omul cinci semne: cum sa arati ca esti ok, cum sa arati ca presiunea in urechi e prea mare, ca esti asa si asa, ca vrei sa continui sa cobori, sau ca vrei sa te intorci la suprafata apei. Am uitat sa va spun ca nu bagasem niciodata capul in apa, ca la mine a inota insemna cel mult a face pluta pe spate sau a da din maini si din picioare ca o broscuta, care evident uita intre timp sa si respire. Dar iata-ma in costum de scafandru, cu labe, nasul pensat, ochelari la ochi si mustuc in gura, intra instructorul cu mine in apa, dar asa un pic cat sa nu ma sperii, probabil 0.5 m sub apa, sa ma obisnuiesc, tremuram ca o frunza in care fluieri si scoteam vagoane de bule de CO2 dar eram mandra ca macar pot sa ma tin de franghie si ca nimic nu mi se poate intampla. He he, surpriza, instructorul incearca sa imi desclesteze mana de pe franghie, ei dracie, ce vrea asta de la mine, ca eu nu dau drumul la funie, e tampit, sau ce? Moment in care imi dau seama ca am uitat sa ii zic ca nu stiu sa inot, ca nu vreau sa dau drumul la franghie pentru ca e singurul obiect subacvatic care imi inspira incredere si … cum naiba sa ii spun eu toate astea sub apa doar cu cele 5 semne. Las ca inventez eu al 6-lea semn: pun si cea de a doua mana pe franghie si dau hotarata din cap ca “nu”, ceea ce vroia sa insemne “domnule instructor, eu nu dau drumul la franghia asta nici daca ma bateti, sunt foarte fericita ca am reusit sa reduc volumul de bule de la doua vagoane la unul, pentru ca mi-am mai reglat respiratia cat de cat, va admir pentru respiratia dumneavoastra delicata, ca vad ca nu expirati decat cate un firicel suav de CO2, si va rog nu va suparati, pentru ca nu este deloc vina dumneavoastra, eu sunt de vina, pentru ca am uitat sa va spun la suprafata apei ca eu NU STIU SA INOT. Cu siguranta, daca v-as fi mentionat acest lucru, eram amandoi de acord ca NU este cazul sa dau drumul la franghie, cel putin colegii mei m-au aprobat fara tagada”. Evident ca cretinoidul nu a inteles nimic din cel de al 6-lea semn al meu si nici nu avea un al 6-lea simt sa inteleaga din privirea mea hipnotizanta ceva ce in mod evident toata lumea subacvatica intelesese, asa ca mi-a facut nervos cel de-al cincilea semn, adica “la suprafata cu tine” si a uitat de mine tot restul zilei desi zisese exact ca in film: I’ll be back. Ceilalti se intorceau unul cate unul chiuind de bucurie, laudandu-se cati metri s-au scufundat, cati pesti au atins si cati muguri de corali au sterpelit de pe fundul apei, asa ca era sa mor pur si simplu de ciuda. A ramas ca a doua zi sa facem plaja si sa incercam din nou experienta de diving in a treia zi. Asa ca am avut cel putin 24 de ore la dispozitie sa cuget la esecul meu si mi-am zis: fie ce-o fi, intru in apa cu instructorul de mana, si nu ma mai ating de franghie, si daca mor, mor, asta e, dar de aici nu plec pana nu ma scufund in ocean. Alt instructor, o noua sansa: i-am spus astuia tot ce aveam pe suflet, ca eu nu stiu sa inot, ca am incercat alaltaieri sa ma scufund si ca mi-a fost teama, ca in final n-am reusit nimic asa ca omul, vadit epuizat de un milion de astfel de povesti, mi-a zis zambind: don’t worry, iti promit eu ca de data asta o sa te scufunzi, ai incredere in mine, te voi tine de mana si nu ti se va intampla nimic rau. Povestim dupa ce ne vom intoarce de pe fundul oceanului. M-a lasat mai mult timp sa ma acomodez cu apa, intram cativa centimetri sub apa si apoi iar ieseam si ma intreba prin semne daca sunt ok (primul semn) si tot asa de mai multe ori pana am inceput sa respir linistita, sa scot si eu firicele de CO2 in loc de vagoane, si am inceput sa ne scufundam, cate un pic, cate un pic si am aflat in acea clipa ce inseamna sa traiesti un miracol: la cativa metri sub apa, traiam cea mai autentica fericire din viata mea, deasupra, in stanga, in dreapta si sub mine era numai apa, eram in miezul unei planete de apa, intr-o stare ca de imponderabilitate pe care nici nu mi-o putusem macar imagina vreodata, si in orice pozitie imi alegeam sa stau (pe verticala, pe burta sau la x grade) totul se putea obtine cu un efort minim, doar trebuia sa imping usor coloana de apa cu o mana, sau sa ma misc usor, o stare de libertate si de eliberare de frica superba, de bucurie si de uimire, ceva incredibil de frumos si imposibil de descris in cuvinte. Mi-am zis, uau .. e mai tare si decat sexul. Nu tin neaparat sa imi impartasiti ultima parere, dar va rog din suflet sa nu ratati o astfel de experienta in viata voastra.
Si o intrebare pentru toata lumea: daca ar fi sa parasiti vreodata aceasta planeta, ce ati decide sa puneti in jumatatea plina, respectiv in jumatatea goala a paharului vietii?
Ma gandesc ca, peste niste ani, sa scriu o carte in care sa dezvolt aceasta idee. Si sper ca nepotii mei, dar si ai vostri sa o citeasca si mai ales .. sper ca macar unui suflet neodihnit si ferecat in jumatatea goala a vietii, sa ii fie de ajutor sa invate sa priveasca si la jumatatea plina, astfel incat sa nu isi gaseasca curajul sa renunte la viata precum Madalina.
Orice gand frumos sau trist din partea voastra m-ar putea ajuta in acest sens. Scrieti-mi oricand va veti aduce aminte vreodata in viata de aceasta rugaminte.
Cu drag,
Elena.”
Recent Comments