Inteligenţa Emoţională în Vânzări - Obiecţiile
În majoritatea cursurilor de vânzari învăţăm să tratăm obiecţiile clientului.
Dar cu obiecţiile personale care le ridicăm nouă înşine cum rămâne? Cine ni le tratează?
Discutând cu persoane care lucreaza în relaţia cu clientul fie că sunt vânzatori, relaţii publice sau cei care livrează coletele am observat că cele mai dificile obiecţii de tratat nu sunt cele pe care ni le serveste clientul… ci cele pe care vânzătorul le serveşte clientului, sau lui însăşi ….cum aşa?… veţi spune.
În interacţiunile pe care le-am avut în ultima vreme am întâlnit astfel de “obiecţii”…şi “by the way” le-am gasit şi la mine… pentru că de regulă ce nu ne place la alţi există şi înăuntrul nostru.
“Nu avem timp”, “Nu se poate”, “Ceilalţi sunt de vină”, “targeturile sunt prea mari”, “criza e de vină”, “stressul”, “nu ne mai putem concentra”…şi cred că dacă ciuliţi bine urechile în jurul vostru veţi auzii şi mai multe. (puteţi să le notaţi si să mi le trimite-ţi J…fac colecţie)
Haideţi să discutăm astăzi despre “Nu am timp”
Câţi dintre dumneavoastră aţi spus cel puţin odată pe zi “Nu am timp”?
Câţi dintre dumneavoastră posedă timp? Simplu fapt că gândim timpul în conceptul de posesie ne poate crea o frustare pentru avem tendinta de a ne indispune de ceea ce nu avem în loc sa ne bucurăm de tot ceea ce există … inclusiv de curgerea timpului. Să revenim la Timp. Timpul este o noţiune, el curge, nu poate fi conservat, nu poate fi avut, deţinut…dar el poate fi gestionat şi atunci eu aleg cum să îl petrec!
Aşa că domnule client (care sunt tot eu …J) cum alegeţi să vă petreceţi ziua de azi, timpul pe care îl aveţi la dispoziţie astfel încât să fie cea mai grozavă zi din viaţa dumneavoastră?
Enjoy!
PS. Dacă aveţi obiecţii vă rog sa îmi scrieţi J

Recent Comments